Alex Chipciu a devenit un jucător problemă pentru Steaua, ProSport dezvăluind mai multe episoade în care mijlocașul dreapta a fost eroul negativ. Comportamentul fotbalistului venit de la Brașov lasă de dorit și a început să aibă impact și asupra evoluțiilor sale.
Victor Pițurcă a recunoscut că a observat și el schimbarea de atitudine a lui Alex și consideră că prietenia cu Tănase l-a afectat mai mult decât și-ar imagina oricine. În aceste condiții, dacă vor continua pe aceeași linie, cei doi fotbaliști au toate șansele să nu mai fie chemați la națională, știut fiind faptul că Piți nu tolerează un astfel de comportament.
„Aveam impresia că Alex Chipciu are un comportament ireproșabil, însă m-am înșelat. Și-a schimbat comportamentul de când a venit la Steaua. Am văzut și la echipa națională cât de mult s-a schimbat. Îl are camarad pe Cristi Tănase și acest lucru nu e în regulă. Cei de la Steaua trebuie să ia măsurile care se impun. Eu nu pot să fac nimic decât să nu îi mai convoc.”, a spus selecționerul, la Sport.ro.
Totuși, visul lui Becali va prinde contur, chiar dacă cei doi jucători mai sus menționați nu vor mai fi chemați la lot. Nucleul naționalei are toate șansele să fie construit pe scheletul Stelei, susține Pițurcă: „Dacă vor juca bine, mulți jucători de la Steaua se vor regăsi în echipa națională„
Selecționerul a abordat și „problema Goian”, declarânu-se extrem de neliniștit de faptul că Goe, un fotbalist pe care se baza în noua campanie, are o situație incertă, Rangers fiind retrogradată în Liga a IV-a scoțiană.
„Mă îngrijorează foarte tare situația lui Goian. El e un jucător de bază al naționalei, dar în momentul de față nu are echipă. Mi-ar fi plăcut să fie cu pregătirea la zi, să joace la un club.„, a conchis selecționerul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER